Cel mai important eveniment din lumea artistică

Dacă te numeri printre cei care aud pentru prima dată despre termenul de: bienală de artă, nu te teme căci venim în ajutorul tău.

O bienală de artă este un eveniment cultural, expoziție, festival, etc. care se organizează din doi în doi ani. Toată acțiunea se organizează de fiecare dată în jurul unei tematici, fiind coordonată de către unul, doi, sau mai mulți curatori de artă care au ca misiune selectarea artiștilor și a lucrărilor participante, dar și gestionarea și coordonarea proiectului în scopul atingerii tuturor obiectivelor stabilite.

Începutul bienalei

Evenimentul artistic, își are originea încă din anul 1893,  avându-l drept promotor pe Riccardo Selvatico, primarul Veneției a acelei perioade, care în 19 aprilie înființează o bienală artistică nazistă, o expoziție a artei italiene ce ar fi fost inaugurată la 22 aprilie 1894.

În primăvara anului următor (30 martie, 1894), au fost luate primele decizii importante pentru bienală: adoptarea unui sistem „prin invitație”, rezervarea unei secțiuni a expoziției pentru artiștii străini, selectarea artiștilor pe baza unei jurizări. La 6 aprilie 1894, primarul Selvatico anunță prima expoziție pentru anul următor. 

Bienala de la Veneția debutează în 30 aprilie 1895, catalogându-se drept fiind cea mai veche și mai amplă manifestare din zona de desfășurare a artei contemporane la nivel internațional, reușind să traverseze perioada celor două războaie mondiale, conflice coloniale, genocide, epidemii, și multiple alte crize.

Primii ani ai Bienalei de la Veneția

Începând astfel încă din anul 1895 ( și excluzând ororile de nivel social – politic menționate mai sus ), asupra formei de organizare a Bienalei s-au produs schimbări semnificative înregistrate aproximativ an de an. Spre exemplu, în anul 1907, fără a trece foarte mult timp de la deschiderea primei expoziții internaționale de artă din orașul Veneția, este inaugurat primul pavilion național ce este deschis în Giardini di Castello. 

Din punctul acesta, și până în anul 1914, când a fost restaurată fațada Pavilionului Pro Arte și o dată cu inaugurarea pavilionului rus, numărul pavilioanelor naționale din Giardini, exceptându-l pe cel italian, ajunsese la șapte (Belgia în anul 1907, în 1909 intră în scenă Ungaria, Germania și Marea Britanie, Franța în anul 1912, urmată mai apoi în 1914 de Rusia). 

Se poate vorbi despre o schimbare, până acum nu se mai inițiase un asemenea tip de organizare, ținând cont și de perioada istorică în care o traversa Bienala în acea perioadă, - urmând  ca următoarea ediție să fie anulată tocmai datorită izbucnirii Primului Război Mondial - , numărul țărilor și importanța lor la vremea respective, este o performanță remarcabilă din punctul meu de vedere. 

Veneția își câștigase încă din secolul al XVIII – lea reputația de oraș aglomerat, datorită invaziei de negustori, constructori, artiști și chiar vizitatori. 

Artist: Oana Mazarache, Nobody Speak / (Nimeni nu vorbește), pictură pe pânză, acrilic, 100 x 150 cm

O dată cu apariția artei avangardiste la Bienala (impresioniști, post – impresioniști, Die Brücke) în anul 1920, prima retrospective a lui Modigliani, precum și o expoziție de sculptură a artiștilor africani, „importanța” și „popularitatea” orașului este în creștere.

Se produce o altă schimbare de paradigmă, sunt acceptate și oferite publicului idei și concept noi, și mai ales, dacă stăm să analizăm estetica și nota romantică și de exotism oferite de către sculpturile africane.

Extinderea bienalei

Din anul 1933 Bienala de la Veneția înregistrează organizarea de expoziții de artă italiană și în străinătate. Toată bucuria și reușita de altfel de a se face remarcată la nivel internațional, este umbrită în perioada 1939 – 1945 când pentru a doua oară în istoria ei, activitatea îi este întreruptă de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. 

O altă schimbare semnificativă în ceea ce privește conținutul expozițiilor este produs în anul 1964, prin introducerea artei pop în Europa, pavilionul Statelor Unite ale Americii (inaugurat în 1930), obține o prima „detașare” din rândul celorlalte pavilioane, când Robert Rauchenberg devine primul și de altfel și cel mai tânăr artist înregistrat până la ora această ce reușește să câștige Gran Premio. 

În anul 1966, în cadrul ediției cu numărul 33 a Bienalei, se produce un eveniment neobișnuit, dar totuși comic, din punctul meu de vedere, în momentul în care artista de origini japoneză Yayoi Kusama în ciuda faptului ca nu a fost invitată de către Japonia în cadrul ediție, și nici nu a primit permisiunea de a participa de către oficialii Bienalei, Kusama a plasat, totuși, 1500 de globuri de plastic pe gazonul din apropierea pavilionului central. 

Acțiunea a fost drept o reinterpretare a mitului grecesc în care Narcissus își admira propria reflecție, provocându-i ulterior decesul. A atras atenția asupra ei în mod flagrant, arătând încă o dată dorința ei de a se face remarcată.

Comicul întâmplării intervine în clipa în care deși acțiunea i-a fost oprită, globurile argintii au rămas în continuare pe gazonul pavilionului, urmând în timp să fie reinterpretate în alte locații, iar Yayoi Kusama să își îndeplinească dorința, numele ei răsunând în lumea artistică în urma incidentului. 

Artist: Alina Axane, Overture, pictură pe pânză, ulei, 50 x 50 cm.

Pe lista evenimentelor desfășurate în perioada următoare, sunt de menționate protestele studenților ce au împiedicat deschiderea Bienalei în 1968, expoziția își primește prima tema ce stă la baza organizării și acceptării artiștilor: „Opera o comportamento” (Muncă sau comportament) – devenind astfel prima ediție în care nivelul organizatoric este și mai bine pus la punct în comparație cu precedentele ediții, urmând din clipa aceasta ca fiecare ediție să se desfășoare sub o tematică. 

Anul 1980 rămâne în istoria Bienalei prin deschiderea spațiului Arsenale,  zone de expunere a artiștilor lărgindu-și și mai mult de până acum orizontul. Iar din anul 1992, când s-a pus în discuție pregătirea centenarului Bienalei, unde au avut loc două congrese, unul la Veneția și unul la Roma, pentru a discuta despre perspectivele organizației, iar curatorul a fost nominalizat: Achille Bonito Oliva, și până în 2015 Bienala s-a bucurat de un succes enorm, publicul interesat de eveniment crescând de la an la an. 

Făcând o analiză a tuturor evenimentelor importante petrecute până la ora actuală, deși numărul țărilor participante este de la an la an în creștere, contribuind la un soi de „globalizare”, această concepție destul de largă se răspândește în multe, poate mult prea multe zone de desfășurare, existând pericolul (și care de altfel se și produce) de a cuprinde o multitudine de culturi și genuri drept un spectacol tambur. 

Abordarea aceasta a Bienalei de tip centrifugal orientate/ axată pe extinderea dialogului dintre gândire și sentiment, se manifestă uneori sub forme neclare de spectacole scenice, documentare, fotografii, filme, picturi, sculpturi, și diferite tipuri de instalație. Deși în ultimele decenii s-a abordat utilizarea unei tematici, operele aduse spre vizionare, nu sunt întotdeauna, cel puțin din punctul meu de vedere, aduse la subiect, nefiind cuprinzătoare. 

Chiar și așa, Bienala de la Veneția va evolua într-o secvență de pavilioane sau trans-pavilioane, care adună artiști de toate generațiile și originile. Fiecare pavilion este conceput ca „un capitol al unei cărți”, pe măsură ce se urmează unul pe celălalt - de la „Pavilionul de artiști și cărți" la „Pavilionul timpului și al infinitului", spectacolul urmărește să spună o poveste interesantă și uneori paradoxală despre complexitatea lumii și varietatea de poziții și practice.

Expozițiile prezentate, (excluzând ideea precedent legată de tematică), evidențiază tot ceea ce este considerat mai valoros în domeniul artelor vizuale în acel moment de pe toate continentele, și desigur, Bienala nu ar fi completă dacă nu s-ar fi bucurat și profitat de a deține spații precum Giardini și Arsenale, centrul istoric al orașului sau alte locații pline de energie și emoție din Veneția. 

În plus, în fiecare săptămână, din ultimele ediții, în timpul celor șase luni ale spectacolului din Veneția, vizitatorii pot participa la Masa deschisă (Tavola Aperta), în care un artist va lua masa cu publicul și va avea un dialog despre practica artistului. O serie de clipuri video realizate de participanți vor fi, de asemenea, afișate pe site-ul oficial al Bienalei, unul în fiecare zi, cu ocazia săptămânilor anterioare deschiderii, în cadrul Proiectului Artist's Practices, ceea ce oferă ocazia  publicului interesat să descopere artiștii chiar înainte de expoziții. 

Participarea României în cadrul bienalei

Pentru România, debutul ei la această expoziție s-a înregistrat în anul 1907, fiind reprezentată de Fritz Stork cu cele două lucrări expuse: „Portretul compozitorului Alfons Castaldi” și „Pe gânduri”.

Începând cu anul 1938, România deține propriul Pavilion în Giardini della Biennale, proiectat sub atenția și coordonarea lui Nicolae Iorga. Pavilionul era asimilat unui salon de artă structurat în trei încăperi: un showroom înalt, flancat de două încăperi mai mici.

În anul 1962, zidurile despărțitoare au fost demolate, Pavilionul României fiind reconfigurat sub forma unui singur salon spațios. 

Prin inițiativa și planurile arhitectului Attila Kim, în 2015 s-a revenit la arhitectura inițială a Pavilionului, fiind gazda proiectului câștigător din același an – „Darwin’s Room”, semnat de pictorul Adrian Ghenie (2015).

Geta Brătescu este selectată să participle în cadrul ediției din 2017, iar participarea ei aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei – multe dintre ele sunt expuse în premieră pentru publicul expoziției – ,demonstrând dezinvoltura cu care ea utilizează o multitudine de medii artistice. 

Expoziția „Apariții” este concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a demersului ei artistic, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. 

Atelierul fizic și cel mental se împletesc într-o alcătuire complexă, la fel și textele literare cu conceptualizarea lor vizuală, mitologiile feminine cu auto-prospecția, memoria personală cu memoria culturală și imaginația. „Amintirea este apariție; epifanie, ca și arta”, spune Geta Brătescu.

Prin prezența la Bienală, și mai cu seamă marcând o primă participare încă de la începuturile acesteia, România, își câștigă o poziție respectată pe podiumul internațional al artei contemporane, artiștii români asimilându-se unui grup cultural format din iubitori ai artei, curator, colecționari și alți operatori culturali. De asemenea, România câștigă oportunitatea fructificării unor schimburi artistice și intelectuale, promovând producția culturală locală. 

Artist: Carmen Aurariu, Brâncuși,  pictură pe pânză, ulei, 60 x 80 cm

Esența bienalei

De-a lungul întregii perioade, Bienala de la Veneția şi-a căutat o expresie proprie, sub semnul notorietăţii şi înclinaţiilor specifice directorului fiecărei ediţii, parcurgând teme şi proiecte curatoriale foarte diverse, dar în ciuda diversității, evenimentul se dovedește ediție de ediție un real success, păstrându-și poziția de cel mai important eveniment artistic al zilelor noastre.

O vizită la Bienala de la Veneția poate fi mult mai intensă decât se poate imagina vreodată: nu este doar o singură expoziție, ci devine un magnet, atrăgând multe evenimente colaterale și proiecte speciale. La Biennale reprezintă un spațiu magic, dedicat unui dialog deschis între artiști și publicul vizitator, dar și între artiștii participanți, fiind considerat, metaforic vorbind, o sărbătoare extravagantă a artei contemporane. 

Artiștii Art Gift

Pentru a descoperii lucrările de artă create de artiștii români, cu un potențial enorm de a ajunge cândva pe lista marilor evenimente culturale, naționale dar și internaționale, vă invităm să descoperiți lucrările acestora.

Bibliografie:

1. Ghiu, Daria, În acest pavilion se vede arta, Editura Idea Design & Print, București, 2015.

2. http://www.labiennale.org/en

3. http://apparitions.ro/