Acasă
null
null
Acasă
null
null

Acasă

Disponibil
369,50 lei

Pentru noi toți, „Acasă” este locul în care sunt cei dragi, unde am copilărit și unde ne reîntoarcem mereu ori de câte ori ne simțim nostalgici.

Asemeni poveștii din spatele lucrării, ne amintim cu drag de casa părintească și de copilăria de mult trecută. 

Găsește-i un loc acestei picturi pentru a aduce în casa ta bucuria de „Acasă”

Descriere

Notă autor:

Acasă” este pictat în amintirea locului unde am copilărit, într-un sat din Zvoriștea, județul Suceava. Casa părinților mei este modestă, dar întotdeauna a fost înconjurată de flori, plantate destul de haotic și aduse-primite-cumpărate din diverse locuri. Mama avea obiceiul de a planta florile agățătoare în fața intrării principale, astfel „Trâmbița” (Campsis radicans) îmi întâmpina diminețile necontenit. Este inevitabil ca în imaginile amintirilor de acasă să nu apară trâmbița. În momentul actual este copac și aproape te lupți cu el ca să poți traversa partea respectivă de curte a casei.

*Rama (baghetă de lemn, neagră) este inclusă în preț.

Notă curator:

Nu este nici un secret faptul că, deși ajungem la vârsta maturității, purtăm cu noi și în sufletele noastre anumite detalii, obiecte, locuri sau oameni care ne-au marcat într-un fel sau altul copilăria și care, odată ce ne revin în minte, ne fac să zâmbim și să devenim nostalgici cu gândul la copilărie, la acele momente îndepărtate. 

În cazul artistei Oana Mazarache, lucrarea Acasă, a fost inspirată de către una din plantele mamei sale, o plantă care o întâmpina în mod necontenit în fiecare dimineață. Denumită popular „Trâmbița”, planta a devenit un element care i-a marcat copilăria și fără de care nu se poate despărți. 

Deși utilizează un contrast cald-rece, senzația predominantă în analiza picturii este de-o căldură aparte care se intensifică cu atât mai mult cu cât te adâncești în povestea ce a inspirat pictarea unui asemenea cadru. 

Vă recomandăm amplasarea acestui tablou pe un perete, sau într-un colț al casei în care există deja amplasate obiecte importante pentru familia dumneavoastră, cu o valoare sentimentală neprețuită, în așa fel încât să intensifice și să complimenteze amintirile din copilărie sau chiar și pe cele mai apropiate de prezent, aducându-vă zâmbetul pe buze atunci când le priviți. O singură clipă de fericire poate să declanșeze în interior o stare de bine care vă va însoți pe întreg parcursul zilei.

Detalii produs

Medium
Acrilic
Subiect
Botanică
Familie
Floral
Natură
Peisaj
Stil
Expresionism
Modern
Realism
Material
Canvas
Pentru
Bunici
Colecționari
Colegi
Copii
Mama
Romantici
Soră
Decorare
Bucătărie
Living
Eveniment
Casă nouă
Lațime
40 cm
Lungime
40 cm
Grosime
2 cm
Greutate
1 kg

Alte lucrari ale aceluiasi artist




Poate iți place și...



Produs adăugat în wishlist
Produs adăugat la comparare

Site-ul nostru folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței tale de shopping. Continuarea navigării pe site implică acceptarea utilizării acestora.

Află mai multe informații despre Politica cookie aici.