Viața
Viata
Viața
Viata

Viața

Disponibil
1.760,71 lei

Dacă dorești să adaugi o notă vibrantă casei sau biroului tău prin artă, tabloul „Viața” este una dintre cele mai potrivite alegeri.

Extrem de valoroasă din punct de vedere energetic dar și simbolic, această lucrare contemporană poate da un aer sofisticat livingului sau chiar intrării în locuință/ birou.

Descriere

Notă autor:

Viața este o temă care mă obsedează și care se găsește în multe dintre creațiile mele de-a lungul timpului.

Nașterea și moartea. Început și sfârșit. Alfa și omega. Acest fir al existentei care uneori pare prea scurt, este transpus în tabloul „Viața”.

Notă curator:

Artista Carmen Aurariu transpune pe suprafața pânzei una dintre temele față de care aflăm că se simte cea mai apropiată și pe care dorește să o transmită mai departe privitorilor. Subiectul tabloului ce îmbină cele două noțiuni de naștere și de moarte în jurul cărora se construiește întreaga viața a unei ființe, este un subiect cu o uriașă încărcătură energetică.

Subiectul a fost extrem de dezbătut și utilizat încă din perioada antichității, când s-a început conștientizarea și dezvoltarea religiilor prin crearea templelor, picturilor, sculpturilor sau a altor vase de ceramică dedicate zeilor și zeităților în care credeau și se rugau în funcție de nevoile avute. 

Vizual, tabloul concentrează atenția privitorului spre sfera energetică ce produce unde și pulsații de jur împrejur pe suprafața pânzei. Fundalul întunecat al pânzei redă senzația de profunzime a universului nostru. Univers ce poate să fie interpretat și drept universul lăuntric care pare să fie asemenea unui ocean abisal și fără contururi clare, acestea pierzându-se în negura continuă a imensității spațiului și timpului. 

Nuanțele luminoase de albastru ceruleum oferă o senzație de relaxare, de liniște și de meditație. Prin urmare, recomandarea noastră în ceea ce privește locația de amplasare a unei asemenea piese se îndreaptă spre o zonă aerisită din punct de vedere decorativ a biroului sau a spațiului dumneavoastră de lucru. De asemenea, o altă locație la fel de potrivită poate să fie chiar și în zona din imediata apropiere de intrarea în locuință, pentru a putea oferi o energie potrivită în momentul în care se intră sau iese din locuință. 

Detalii produs

Medium
Acrilic
Subiect
Still life
Dimensiune
Mediu
Stil
Abstract expresionism
Material
Canvas
Pentru
Bunic
Bunici
Bunică
Colecționari
Colegi
Copii
Frate
Iubit / Soț
Iubitori de animale
Iubitori de călătorii
Iubitori de natură
Iubită / Soție
Mama
Nași
Parteneri de afaceri
Profesori
Romantici
Soră
Sportivi
Tata
Șefi
Ramă
Nu
Sistem de prindere
Da
Decorare
Birou
Bucătărie
Cabinet medical
Cafenea
Camera copilului
Dormitor
Living
Restaurant
Eveniment
Botez
Casă nouă
Crăciun
Cununie civilă
International day of happiness
Majorat
Sărbători Pascale
Zi de naștere
Zile Internaționale
Ziua mamei
Print la cerere
Nu
Lațime
50 cm
Lungime
100 cm
Grosime
2 cm
Greutate
5 kg

Alte lucrari ale aceluiasi artist




Poate iți place și...



Produs adăugat în wishlist
Produs adăugat la comparare

Site-ul nostru folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței tale de shopping. Continuarea navigării pe site implică acceptarea utilizării acestora.

Află mai multe informații despre Politica cookie aici.